Tribunalul Social nr.3 din Pontevedra a declarat admisibilă concedierea unui lucrător pentru refuzul de a repeta testul de întăriri zilnice și solicitat în azilul de bătrâni în care acesta a lucrat. Curtea a considerat că există o nesupunere gravă care era obligatorie pentru ca locuința să respecte instrucțiunile date de Minister, pentru a evita riscul de contagiune a rezidenților deosebit de vulnerabili.
Ministerul Sănătății din Galicia a elaborat o serie de protocoale, trimițând zilnic un sondaj epidemiologic obligatoriu către casele de bătrâni. Tot personalul, fie că este vaccinat sau nu, a trebuit să fie supus testelor de salivă.
Lucrătorul a refuzat să efectueze respectivul test, ceea ce a motivat concedierea sa pentru constituire de nesupunere gravă. Cu toate acestea, el a făcut recurs la demitere, întrucât i-a încălcat libertatea ideologică, onoarea și integritatea fizică. Apelanta a acuzat compania de tortură și a susținut că nu a negat pur și simplu, ci mai degrabă că înainte de a efectua aceste analize, pe care le considera invazive, a dorit să știe de ce trebuie să se supună acestora în mod obligatoriu.
reglementări obligatorii
Judecătorul l-a declarat însă ulterior admisibil, considerând că este obligatoriu ca reședința să se conformeze cu directorii Conselleria. Reguli care, potrivit sentinței, se bucură de prezumția de validare, deoarece nu au fost atacate în fața niciunei instanțe. Dar, în plus, adaugă că standardul de prevenire a riscurilor profesionale obligă angajatorul să adopte măsurile necesare pentru evitarea neprevăzutelor previzibile.
punerea în pericol
La fel, rezoluția a abordat și punctul de vedere al vecinilor, mai ales vulnerabili la consecințele unei contagiuni, și fără să știm că contagiunea s-ar putea răspândi și la colegii noștri de muncă.
Pierderea încrederii
În opinia judecătorului, una este să ceri autorizație lucrătorului înainte de a efectua orice control medical; iar altul că recunoașterea sau analiza, la care lucrătorul este solicitat sau invitat de ceva timp, fie voluntar sau obligatoriu. În acest din urmă caz, un refuz nejustificat de a se supune acestuia poate avea consecințe disciplinare.
În plus, după cum se poate deduce din lista de fapte, lucrătorul a avut o atitudine de permanentă interogare a instrucțiunilor firmei, ceea ce relevă o încălcare a bunei-credințe și a respectării raportului contractual.
Potrivit sentinței, opinia pe care o are fiecare în această chestiune este foarte respectabilă, însă această discrepanță nu este suficientă pentru a încălca regulile, întrucât trebuie justificată în mod corespunzător. Potrivit hotărârii, dreptul de rezistență al salariatului este admis numai în cazurile de ordine lipsite de ilegitimitate sau nelegalitate. În restul cauzelor, normalul este ca, în virtutea principiului „solve et repeate”, să fie mai întâi respectat și apoi atacat judiciar.
A avertizat chiar Curtea că absența oricărei prejudicii aduse societății nu slăbește infracțiunea, întrucât ar fi putut antrena posibile consecințe sancționale pentru societate pentru nerespectarea reglementărilor administrative care erau obligatorii.
Pentru toate aceste considerente, judecatorul respinge contestatia lucratorului concediat si declara concedierea ca fiind cazul.
