Tribunalul Social nr.4 Santander a declarat definitiv doi șoferi ai Serviciului Municipal de Transport Urban (SMTUS) Santander, care au contract de muncă temporară din 2007.
Într-o hotărâre recent sesizată, care poate fi atacată cu recurs la Camera Socială a Curții Superioare de Justiție din Cantabria, șeful Curții admite pretenția celor doi lucrători și le recunoaște dreptul ambilor de a avea un raport de muncă fix.
După cum se explică în rezoluție, ambii lucrători au participat la convocare prin concurs gratuit pentru patruzeci de posturi de șofer permanent vacante din personalul SMTUS, pe care Consiliul Local Santander a convocat-o în 2006.
Ambii au promovat cele trei exerciții ale fazei de opoziție, dar nu au obținut un loc și au urmat pregătire în cadrul fondului de locuri de muncă destinat să ocupe temporar locurile vacante din cauza pensionării, ajustărilor de producție, concediului sau concediului medical pe termen lung.
După cum se precizează în sentință, în vara anului 2007 ambii au încheiat un contract de muncă interimar pentru un post vacant „pentru a acoperi temporar un post de muncă în cadrul procesului de selecție sau de promovare, pentru acoperirea sa definitivă, și care se va prelungi din acel moment. ”data până la încorporarea posturilor pentru următoarea opoziție.” În prezent, aceste contracte sunt în vigoare.
Posturile celor doi lucrători sunt incluse în oferta publică de angajare 2018 iar bazele care vor guverna procesul de selecție în care sunt incluse aceste posturi sunt în curs de pregătire.
Poziții mixte
În procesul lor, cei doi lucrători susțin că acoperă nevoile permanente ale companiei, întrucât se află în aceeași funcție din 2007, și că au accesat postul pentru că trecuseră un proces de selecție pentru posturile permanente, deși nu a existat unul. .
La rândul său, SMTU apără caracterul temporar al contractelor și subliniază că din 2010 până în 2016 a existat o rată de înlocuire zero, așa că nu se pot convoca concursuri în perioada respectivă.
Șeful Tribunalului Social nr.4 a apreciat însă că „după aproape cincisprezece ani de durată a contractului de interimare” perioada de trei ani pe care Curtea Supremă o apreciază că contractele ar trebui să dureze la maximum a fost „cu mult depășită. „interimară, „fără a exista vreo cauză extraordinară care să justifice acea durată și nici nu poate impune ca atare restricțiile bugetare de care se agață inculpatul”.
Ori de câte ori ar trebui considerate fixe sau nu, ținând cont de faptul că Curtea de Justiție a Uniunii Europene a indicat că statele nu sunt obligate să transforme contractele de muncă pe durată determinată în contracte pe perioadă nedeterminată, magistratul consideră soluția dată de Curtea Supremă într-un hotărâre recentă, din noiembrie 2021.
Astfel, dacă lucrătorul a obținut o cerere de posturi permanente într-o cerere de posturi, le-a promovat dar nu a obținut un post și apoi a ocupat un post cu contract temporar, „condiția lucrătorului trebuie să fie permanentă, deoarece atunci cerinţele ar fi îndeplinite.” principiile egalităţii, meritului şi capacităţii, fără ca faptul de a nu fi obţinut o funcţie să împiedice îndeplinirea acelor cerinţe constituţionale”, a conchis el.
