La patruzeci de ani de la marele său succes „Latino”, cântărețul revine la Madrid pe 10 și face acest lucru cu o singură seară în care va fi un omagiu adus neuitatului Nino Bravo. Botezat drept „vocea Turia”, Francisco își deschide canalul pentru a-și mărturisi bucuriile și grijile în deplina maturitate a vieții.
—Întoarcere la Madrid la teatrul Gran Vía după ce a depășit niște ani deosebit de grei pentru artiști.
— Au trecut cinci ani de când ai cântat ultima dată la Madrid și am trecut prin o pandemie care a fost, personal, oribilă. Cu cealaltă ocazie am acționat după ce am părăsit „Survivors” și a fost un alt scenariu. Pandemia ne-a învățat că suntem foarte vulnerabili și că am crezut că putem face totul. Recunoașteți că m-am distrat foarte rău, printre altele, pentru că sunt obișnuit să călătoresc și să mă mișc și nu suport să fiu închis. Aveam nevoie să cânt, chiar dacă era gratuit, și să mă întorc pe scenă pentru că este viața mea și echilibrul meu mental. Ce am făcut a fost să ies la terasă după aplauzele pe care le-am dat cu toții sindicatului sanitar și am început să cânt. Vecinii mei au luat aperitivele și s-au distrat de minune ascultându-mă. Am făcut-o la mine acasă din Godella, unde locuiesc fiica mea și nepoții mei și unde suntem foarte fericiți.
—Din punct de vedere economic, nu au fost vremuri ușoare.
—A fost foarte greu pentru că cheltuielile au continuat acolo fără venituri și nu m-a ajutat deloc. M-am dus să mă plâng pentru că a plătit taxa de independenți fără să lucreze și mi-au spus că asta era. Singurul lucru bun este că am găsit o chitară pe care am încolțit-o și fără să am habar am început să învăț tutoriale pe YouTube și datorită asta astăzi îmi însoțesc melodiile cu chitara. Am un profesor foarte bun de avansat dar am auzit că niciodată nu este prea târziu pentru a învăța și, pe deasupra, un instrument este un lucru foarte bun pentru a menține mintea agilă și cu atât mai mult la o anumită vârstă.
—Cum s-a schimbat după cinci ani fără să te vadă?
— Îmi imaginez că, la fel ca mulți oameni, am luat vreo cincisprezece kilograme în acea pauză. Nu mâncasem niciodată dulciuri până când am început și le iubesc. Berea, mai proasta ca de obicei... M-a lasat putin pentru ca eram prea linistita. Slavă Domnului că mi-a luat toate astea cu mult sacrificiu și disciplină, lucru despre care recunosc că nu-mi este greu pentru că am o voință enormă și cu atât mai mult când îmi afectează sănătatea.
— Și cum rezistă acea voce?
—Sunt în formă maximă și vă asigur că cânt mai bine ca niciodată. Acum zece ani am renunțat la fumat și de atunci gâtul și corzile vocale au suferit o metamorfoză. Am mai multe armonice, mai multă luminozitate în voce, mai multe înalte... Mă bucur mult de ceea ce primesc.
—Care sunt artiștii cu care menții o relație?
—Nu era din țara mea, dar eu am avut foarte multă prietenie cu Camilo Sesto. Și eu mă înțeleg foarte bine cu Julio Iglesias deși acum este foarte deconectat, același lucru mi se întâmplă și cu El Puma... Un alt rău al pandemiei care ne-a izolat.
— Într-adevăr, viața lui este familia lui.
—Am colegi cu care mă înțeleg foarte bine, dar recunosc că lumea mea este familia mea și când părăsesc scena sunt un om al poporului. Îmi place să fiu cu oamenii mei și mărturisesc că îmi place un bar mai mult decât un prost un creion. Nimic nu mă bucur mai mult decât să stau la bar cu vecinii, să bem un vin sau paharul meu, să vorbesc despre lucruri de zi cu zi.
— Mai cânți la urechea soției tale Paca?
— Din când în când (râde). Ieri am fost împreună și în timp ce îmi făceam valiza pentru că sunt un dezastru m-am pus lângă el cu chitara și așa spune că îi fac chestia aia mai plăcută pentru el.
— Mai bine de treizeci de ani împreună este dovada că a vorbit serios în ceea ce a făcut.
— Sunt treizeci de ani, dar pentru că a fost ieri. Este uimitor cât de repede trece timpul. În acest concert interpretez o melodie numită 'Vivir', prima melodie pe care Nino Bravo a compus-o pe care a recuperat-o și care rezumă totul. Cum trebuie să iubești și să împărtășești, care până la urmă este cel mai important lucru. Într-adevăr, ceea ce este mai valoros nu costă bani. O îmbrățișare, o prietenie, un semn de dragoste, un răsărit de soare pe plajă... Acele lucruri nu pot fi cumpărate și cred că tot ce obții cu bani nu este nici pe jumătate la fel de valoros.
— Cum vrei să te vadă lumea?
—Ca om bun și la nivel artistic sper că melodiile mele vor continua să fie auzite când nu voi mai fi aici.
—Mulți nervi pentru performanța ta pe 10?
—Aștept cu nerăbdare și pe deasupra vă anunț că în acea zi vaduva lui Agustín Lara va fi în public, călătorind din Mexic pentru a-mi oferi medalia de aur de la Fundația Agustín Lara pentru albumul pe care l-am realizat. cu ani în urmă. Pentru mine este o onoare.
