„Cine neagă tradiția luptei cu tauri din Catalonia și Barcelona neagă istoria.” Cu naturalețea și eleganța pe care le-a risipit mereu în fața taurilor, Joaquín Bernadó a condamnat atunci când a primit din mâinile primarului de atunci al Barcelonei, Pasqual Maragall, Medalia de Aur a Ciudad Condal. Tocmai se retrăsese de pe ring luptând cu șase tauri în Monumental și recunoașterea instituțională a venit unui torero care a acționat întotdeauna cu mândrie ca un catalan în întreaga lume luptei. La Barcelona a luptat cu aproape două sute cincizeci de lupte și peste patruzeci de lupte. O referință autentică pentru un hobby care l-a susținut și, de asemenea, l-a dat în judecată, care se bucura de personalitatea lui în arenă, de acea ușurință cu care a făcut să se bucure mii de fani.
Un torero din Barcelona, un torero din Madrid, o piață de care nu s-a ferit niciodată și un torero din America taurinică. Din Peru, din Columbia și, mai ales, din Mexic, unde a fost un idol atâția ani. A suferit hărțuirea Fiesta pe pământul său, a vărsat lacrimi amare de furie și neînțelegere când o minciună politică a luat coridele înainte și a continuat să lupte pentru torear cu speranța că într-o zi se va întoarce în Piața lui Monumentală.
Odată cu moartea lui Joaquín Bernadó, va dezvălui una dintre cele mai importante pagini din istoria luptei cu tauri din Catalonia. De la iluziile unui cal Santa Coloma de Gramanet care a izbucnit în scenă ca novillero la mijlocul anilor 1983, până la iluzia pe care a generat-o în rândul fanilor, care erau din ce în ce mai devotați excelenței unui torero care a lăsat o amprentă de neșters când a s-a retras din ring în XNUMX. Au dispărut atât de multe sarcini pline de bun gust, calitate, întotdeauna valoare. Dacă l-a obligat să aleagă unul, întârzierea solo în fața celor șase tauri Miura, a punctat ca mult mai mult decât o provocare personală, un angajament. Același pe care l-a avut mereu cu Catalonia și cu luptele.
