L'origine di u friddu in u so core

U scrittore itinerante Barclays compirà cinquantottu anni stu weekend. Li hà da festighjà, o più pricisamenti cummemurali, perchè ci sò parechji anni per festighjà, in casa di a mamma, in a cità duv’ellu hè natu. I so brami sò simplici, austeri : abbraccià a so mamma ottugenaria, abbracciate a moglia è a figliola più chjuca, manghja u ghjacciu à lucuma cum'è s'ellu ùn ci fussi dumane. Vuleria ancu abbraccià e so figliole maiò, ma seranu luntanu è cù assai furtuna li mandaranu un brevi email.

Barclays hè surprised d'esse cusì vechju. In a so ghjuventù, addictu à a marijuana è a cocaina, pareva improbabile ch'ellu ghjunghje à questa età avanzata. Puderia murì per una sobredose di cocaïna, u so core puderia sbuccà, ùn hè micca accadutu. Anni dopu, diventò addicted to sleep pills, particularly hypnotics. Aghju pigliatu dece o dodici pasticchi in tutta a notte. Puderia more d'una overdose, vulia more d'una overdose, ùn hè micca accadutu. Barclays hà invucatu a morte in parechje occasioni, ma ùn hè micca apparsu, l'hà sfuggitu, l'hà rializatu, furtunatu.

Perchè Barclays s'hè maltrattatu tantu, hà ghjucatu cusì imprudente cù u so umore, hà invucatu e forze di u male, hà messu l'emboscate vicious nantu à a so salute? Perchè, in corta, hà disprezzatu a so vita, quandu à u primu sguardu avia tuttu ? Perchè avete pensatu à tante notti chì a vita era un travagliu fatigante è a morte era un riposu meritatu ? A risposta pare simplice: Barclays hà amparatu à odià ellu stessu quandu era zitellu, quandu u so babbu l'hà colpitu è ​​l'insultava senza ragiuni. Da tandu, hà campatu zoppiu cum’è u babbu era zoppu, storpitu in l’ànima cum’è u babbu era storpitu, senza l’amore di sè stessu cum’è u babbu campava male. In altri palori, Barclays hà amparatu prestu à disprezzà a so propria vita: questu era l'urìgine di u friddu in u so core.

Cume a vita stessa pareva una sciocchezza, un viaghju ingombrante in nulla, una cumedia slapstick, una farsa di malintesi, Barclays si appiccicò à un nobile abitudine chì forse hà salvatu a so vita: scappendu da a dura realità, da u friddu assai in u so core. a caccia di fictions. Da ziteddu, hà cridutu di tuttu u core in e fictions religiose chì a so mamma li insignava, è grazia à ella diventò un zitellu piu, devotu, guasi un altare. Di sicuru, hà fattu a so prima cumunione. Ma in l'adulescenza, disturbatu da u desideriu eròticu, hà cessatu di crede in i ficzioni religiosi è ricusò di cunfirmà si in a religione cattolica in quale era statu battizatu. Sfidendu à i ficzioni religiosi, fughje in altre ficzioni chì parevanu megliu, più credibili, più credibili, più persuasivi, più belli, più ricchi : ficzioni literarie, ficzioni artistiche. Prima era un lettore, dopu un scrittore. Prima si n'andò à film, dopu à u desk. Prima era un ghjurnalistu pisatu da u pesu di a verità, dopu un scrittore.

Ùn hè micca esageratu à dì tandu chì Barclays compie cinquantottu anni grazia à u fattu chì hà datu passione a so vita, tutta a so vita, u so capu, u so core, e so viscere, i so visceri, à l'attu di scrive solu. . S'ellu ùn era micca scrittore, s'ellu ùn avia publicatu quindici rumanzi, seria di sicuru mortu : i libri ch'ellu leghje è hà scrittu prubabilmente li salvavanu a vita, a speranza di scrive un libru novu hà datu sensu à a so esistenza, abbellendula, arricchendula. . Ùn in vain Barclays presentarà un rumanzu in uni pochi di settimane. Ùn sà s'ellu serà un successu o un fallimentu, s'ellu averà parechji o pochi lettori, s'è a critica serà amable o spietata, ma l'apparizione quasi miraculosa di quellu rumanzu, intitulatu "I Genius", publicatu da u A prestigiosa casa editrice spagnola Galaxia Gutenberg in Spagna è in America, multiplica e so riserve d’entusiasmu è u ricarica cù una illusione simile à quella ch’ellu si sentia quand’ellu pubblicò u so primu rumanzu, trent’anni fà.

Barclays ùn parlerà micca di questu cù a so mamma in u so anniversariu, perchè ùn leghje micca i libri di u so figliolu, ùn hà micca avvistu o percepisce a zona artistica di u so figliolu, cusì chì, davanti à a so mamma octogenaria, Barclays hè un scrittore clandestinu. . , in l'armadiu. Chì parleranu Barclays è a so mamma quella dumenica d'estate in a cità induve sò nati tramindui ? Hè sicuru ch'ella parlerà di pulitica, di i prublemi velenosi di a pulitica tribale è di u paese, è e so opinioni seranu tremende, atrabiliarie, apocalittiche : hè una donna di a diritta religiosa, detesta i ciarlatani di manca è a so visione. di a pulitica hè impregnata di una aspirazione prufonda di purità murale, di virtù murale. Hè sicuru chì, à tempu, Barclays pruverà à evità i prublemi tossichi di a pulitica, ma fallirà è finisce per esse trascinatu in quellu fangu, quellu palude. Perchè ciò chì a Sra Barclays vuleria hè chì u so figliolu sia un puliticu, micca un scrittore. Ma si resiste à issi canti di sirena è pensa chì, s'è un scrittore s'impegna in a pulitica prufessiunale, hà fiascatu, s'hè rinunciatu à l'artista, hà gettatu a spugna in a so ricerca di bellezza durevule. Perchè in a pulitica ùn truverete mai l'arte o a bellezza, truverete solu vilezza è vilezza, miseria è abiezione, crimini è tradimenti. Perde sempre fora di a pulitica, pensa.

À cinquant'ottu anni, è implora a so surella defunta di prutegelu da i peggiori mali, Barclays ùn trova più ragioni per cuntinuà à cità a morte, per cuntinuà à sabotà a so vita. Avà hè un omu cuntentu, è micca perchè hè grassu hè menu cuntentu, è micca perchè evita u sportu hè menu cuntentu, è micca perchè piglia trè pilule per a bipolarità hè menu cuntentu. In altri palori, Barclays hè cuntentu perchè hè grassu, perchè ùn faci micca sport, perchè piglia trè pilule per regulà a so bipolarità. Ma soprattuttu hè cuntentu perchè hè in u locu ch'ellu hà sceltu cù e persone chì hà sceltu. Hà fattu à l'isula in paradisu, o cusì crede veramente, ogni ghjornu di a so vita benedetta. Ama a so moglia assai più ghjovana chè ellu, ama e so trè figliole, li piace à vede a so figliola più ghjovana ogni ghjornu, ama a so casa, u so quartiere, a so rutina, ama a vita calma è prevedibile chì porta, ama l'ore. si spende à scrive, li piace à stà in lettu à l'alba è apre un rumanzu infinitu chì a so lettura u porta in spassighjata, in viaghju, senza lascià di casa. Barclays hà amatu a so vita allora perchè li pare una vita fittizia, a vita di un caratteru literariu, un caratteru chì hè sempre in vacanze o in viaghju, un caratteru chì ùn teme micca a morte, chì a tene in mente, chì quandu deve piglià una decisione impurtante, per esempiu, s'ellu viaghja o micca di viaghjà per passà u so anniversariu cù a so mamma, si dumanda ciò ch'ellu deve fà s'ellu era l'ultimu annu di a so vita, è dopu a risposta hè simplice: viaghja, di sicuru ch'ellu viaghja à abbraccià a so mamma avà.mangia lucuma ice cream.

Cum'è tù sì agnosticu, cum'è cunsidereghja chì accettà un dubbitu è ​​lasciallu fiurisce hè un signu di intelligenza è forza, Barclays ùn esclude micca cumplettamente chì e preghiere di a so mamma, o di a so surella morta, chì era monaca è pueta, pò avè salvatu a so vita, a vita da una sobredose di cocaina o ipnotica, ùn esclude micca chì i dii è i santi è l'anghjuli, s'ellu esiste, anu cunspiratu per allargà a so vita un pocu più. Ùn hè micca per quessa ch'ellu prega o hè un credente, ancu s'ellu si parla à a so surella è si senti prisente. Avà Barclays ùn hà micca fretta di lascià, sbatte a porta, lasciate cadere a cortina. Hè in fretta, iè, per scrive più rumanzi, leghje più libri, fighjate più filmi, fà più viaghji cù a famiglia. Hè in furia di circà a bellezza in l'arti, è micca in u mondu di u putere, i soldi, a pulitica. Hè in fretta d'amà a so moglia cum'è l'amatori s'amu in l'isula di u paradisu : micca cù parolle, cù basgi. Hè in fretta, avà, mentre viaghja in Madrid è in Barcelona per prisentà u rumanzu "I Genius", chì, sente, hè u più ambiziosu di a so carriera.

Barclays osservò stupitu ch’ellu compie cinquant’ottu anni, quand’ellu dicia, scrittore maleditu, artista incomprisu, ch’ellu ùn camperebbe micca à cinquant’anni. Avà pare improbabile, guasi indelicatezza, rude, ch’ellu pudia campà à ottant’anni. Saria un rigalu di i dii per ghjunghje à settanta, pensa malincunia. Mi restanu dodici anni per scrive altri trè rumanzi, si prumettenu. Cu gran furtuna, mi restanu dodici anni da campà è li vogliu campà cù sta famiglia, in sta casa, in st’isula di paradisu, a lettura è a scrittura. S'ellu mi licenzianu da a televisione, s'è i dodici anni chì venenu ùn facciu più un prugramma di televisione, contravene à a manera chì stu scontru mi face un scrittore megliu è un omu più felice : deve esse pussibule, si dice Barclays, di colpu, Quale averia pensatu, ottimista, u mo core di colpu s’incalzava.