Legea 1437 din 2011. Tăcerea administrativă în Columbia

El Silențios administrativ Este o procedură prin care legea prevede că, în anumite cazuri, lipsa deciziei din partea Administrației în fața anumitor cereri sau resurse ridicate de administrat generează un efect care poate fi negativ sau pozitiv. Adică, în materie de contencios administrativ, o omisiune în răspunsul autorităților de stat la solicitările respective care sunt prezentate de companie este cunoscută sub numele de Tăcerea administrativă, care conform Legii 1437 din 2011 este pozitivă sau negativă.

Când se tratează tăcerea administrativă, trebuie luat în considerare faptul că acest proces are loc într-o clasă de mecanisme administrative care sunt reglementate și clasificate în conformitate cu prevederile din proceduri aprobare automată la evaluare prealabilă de către entitate. Prin urmare, aceasta procedura de evaluare prealabilă este supus, în caz de lipsă de pronunțare în timp util, la două forme de rezoluție, una la tăcere pozitivă iar celălalt să tăcerea negativă. (Conform Art. 83 din Legea 1437 din 2011).

Această evaluare prealabilă trebuie efectuată prin intermediul unor pași care sunt instrucțiunea, fundamentarea, dovezile și, în cele din urmă, pronunțarea entității, unde cererea administratorului va fi suspendată în timp ce procesul este rezolvat.

Prin tăcere administrativă, procedura poate fi încheiată. Cu toate acestea, aceasta este împărțită în două categorii: tăcere pozitivă și tăcere negativă, conform articolului menționat anterior.

  1. Tăcerea pozitivă.

Tăcerea administrativă pozitivă este dată automat de Administrația Publică prin voința directă a legii. Efectele apar direct în procedurile administrative, prin care sunt aprobate automat în termenii în care au fost solicitați inițial. Există două cerințe principale prin care se efectuează probarea automată a tăcerii administrative pozitive, acestea fiind:

  • Că a trecut perioada stabilită de lege.
  • Că entitatea nu a comunicat declarația managerului atunci când a avut ocazia.

Pentru ca procedura administrativă pozitivă să fie desfășurată, termenii deciziei menționate trebuie să fie luate în considerare din ziua în care a fost prezentată petiția sau recursul, cu toate acestea, este, de asemenea, posibil ca actul pozitiv să fie supus revocării directe, aceasta printr-o parte din autoritățile care le-au pronunțat sau superiorii lor ierarhici imediați, din oficiu la cererea unei părți, astfel cum se prevede la articolul 93 din Legea 1437 din 2011, prin care, pentru acest caz de procedură administrativă pozitivă, este:

  • Când se prezintă în mod expres opoziția la Constituția politică sau la lege.
  • Când este în dezacord cu interesul public sau social sau se încearcă împotriva acestuia.
  • Atunci când apar aceste vătămări nejustificate ale unei persoane.

Care este procedura administrativă pentru a trece la tăcere pozitivă?

Pentru a invoca procesul de tăcere administrativă pozitivă, conform articolului 85 din Legea 1437 din 2011, persoana care găsește în condițiile legale beneficiul tăcerii pozitive, trebuie să fie protocolate următoarele cerințe:

  • Înregistrarea sau copia menționată la articolul 15 din aceeași lege 1437.
  • O declarație pe care se precizează că nu ați fost notificat cu privire la decizie în termenul prevăzut de lege.

În ambele cazuri, actul public și copiile autentice ale aceleiași cereri produc aceleași efecte juridice asupra deciziei favorabile privind cererea care a fost inițial formulată. Prin urmare, este datoria tuturor indivizilor ca entități publice să recunoască prevederile legale.

Care sunt ipotezele de origine ale tăcerii administrative pozitive?

Există patru ipoteze prin care procedura este supusă tăcerii pozitive, acestea fiind:

  1. Acele cereri a căror apreciere autorizează exercitarea drepturilor preexistente.
  2. Resursele care sunt destinate să pună la îndoială dezaprobarea unei anumite cereri, în cazul în care individul a optat pentru aplicarea respectivă a tăcerii administrative negative.
  3. În procedurile în care consecința deciziei finale nu poate transcende direct către alte administrații decât petiționarul, prin limitarea, deteriorarea sau afectarea intereselor sau drepturilor legitime.
  4. Toate acele proceduri la cererea unei părți care nu fac obiectul tăcerii administrative negative exclusive, cu excepția procedurilor de cerere ex gratia și de consultare care sunt reglementate de reglementări specifice.

 

  1. Tăcerea administrativă negativă.

Această tăcere administrativă negativă se bazează pe un drept opțional care, în acest caz, este în favoarea persoanei care nu operează automat. Potrivit articolului 83 din Legea 1437 din 2011, unde se explică faptul că tăcerea administrativă negativă prevede că odată prezentată petiția, dacă au trecut trei (3) luni fără notificarea deciziei care o soluționează, se va înțelege că răspunsul este negativ.

Dacă este prezentat cazul, legea indică o perioadă mai mare de cele trei (3) luni menționate mai sus pentru a putea rezolva petiția fără ca aceasta să fie decisă, atunci tăcerea administrativă va avea loc după o (1) lună care este contează de la data la care ar fi trebuit luată decizia. De asemenea, este important să rețineți că, în cazul unei tăceri administrative negative, acest act nu generează o exonerare de responsabilitate în fața autorităților și nici nu scuză obligația de a decide asupra petiției inițiale, doar în cazul în care partea interesată a făcut uz de căile de atac împotriva faptului pretins sau, în ciuda faptului că a recurs la jurisdicția contenciosului-contencios administrativ, a fost notificată o cerere de admisibilitate a cererii.

Pentru a efectua procedura, administratorul are două opțiuni:

  • Așteptați ca administrația publică să se pronunțe.
  • Luați decizia de a contesta inactivitatea administrativă.

În acest fel, în cazul în care societatea ia decizia de a contesta, poate face acest lucru printr-o instanță administrativă superioară sau, în acest caz, în fața Puterii Judiciare prin procesul contencios-administrativ menționat mai sus.

Tăcerea negativă are și efectul de a autoriza administrația să depună contestații administrative și acțiuni legale pertinente, ceea ce înseamnă că această cifră poate genera și efecte asupra administrației și, prin urmare, va avea datoria de a rezolva, sub responsabilitatea respectivă. Cu toate acestea, această obligație este menținută până la notificarea că problema în cauză a fost adusă la cunoștința autorității jurisdicționale sau, în consecință, societatea a folosit resursele administrative corespunzătoare.

Care sunt ipotezele de origine ale tăcerii administrative negative?

Cazurile de origine care sunt supuse tăcerii negative vor fi date în conformitate cu următoarele:

  1. În cazul în care solicitarea se concentrează și tratează chestiuni de interes public.
  2. Când sunt dezbătute alte acte administrative anterioare, cu excepția resurselor.
  3. În cazul procedurilor trilaterale și a tuturor celor care generează obligația de a da sau de a prelua sarcina statului.
  4. Acele proceduri care corespund înregistrării.
  5. Toate acele cazuri, în care, în virtutea legii exprese, este aplicabilă modalitatea de tăcere administrativă.

Care este perioada de timp pentru a efectua procedura de evaluare automată sau evaluarea înainte de tăcerea administrativă?

În general, procedura de evaluare prealabilă trebuie efectuată într-o perioadă de cel mult 30 de zile lucrătoare, cu excepția cazului în care sunt stabilite noi proceduri prin lege sau decret legislativ care necesită o perioadă mai mare decât cea stabilită mai sus. În cazul în care termenul stabilit pentru procedură este încheiat și nu se emite niciun act, tăcerea administrativă este luată de la sine.

Care sunt excepțiile de la tăcerea administrativă?

În ceea ce privește excepțiile de la tăcerea administrativă, pot fi identificate următoarele cazuri:

  • Aceste proceduri de mediere, arbitraj și conciliere.
  • Cazuri încetate prin acord sau acord.

Care este relația administrației în aceste situații prezentată în termeni de tăcere administrativă?

În principiu, după perioada corespunzătoare, obligația administrației de a rezolva se pierde, întrucât procedura este încheiată. Pe de altă parte, se generează un act administrativ, în acest caz favorabil pentru administrat, de natură presupusă sau tacită. În plus, actul care trebuie urmat are în toate scopurile caracterul unei rezoluții care pune capăt procedurii respective și, prin urmare, și, în cele din urmă, menține puterea nulității din oficiu.