Pupille è polsu

Pupille è pupa : ghjurnalismu, secondu Ruano (« Silence, zingari ! »). L'unica intelligenza brillanti («divina», diria Aretino) ch'omu hà vistu in u ghjurnalismu era José-Miguel Ullán («un bug! numeru à relucir), chì i so articuli « 18 anni » (94 anni !) sò. avà riunitu in 'Live with full hands. U ghjurnalismu di a ghjuventù', più un altru libru di letture ullane di Miguel Casado. Senza pupulari (Arte) è senza pupa (Puesia), ùn ci hè un ghjurnalismu chì vale, oghje inesistente. À a quistione "induve va l'arte?" Ullán hà rispostu digià in u 79: "Piuttostu chè andà, torna. Torna à u vostru propiu; ùn si sà duv'ellu và". A scrittura hè solu à sente : "Quandu ognunu hà un parè nantu à tuttu, qualchissia deve riservà à sente". In l'aostu di u 18, unu d'elli, un cumpagnu infine, hà rimarcatu u nome d'Ullán cù a so risposta "U ghjurnalista è a contessa" à Rosa Chacel (u rumanzu pareva una contessa nantu à un tiro), chì hà publicatu una protesta in "El País". di cinque pagine pè l'entrevista ch'ellu li fece è in quale ella lasciò bocca cù Alberti. Citazione esatta : « Hè megliu di scurdà di ellu [Alberti]. Era una bellezza; è vede ciò chì hè oghje. Intellettuale, qualcosa di simile deve esse accadutu à ellu ". -M'arricordu -rispondi Ullán- u so surrisu largu maliziosu quand'ellu mi parlava d'Alberti. M'arricordu ch'ellu m'hà parlatu ancu di Lorca (parzialmente salvatu) è di Aleixandre (mettu à brou), di Marguerite Duras (sfondata) è di Buñuel («di tantu in tantu»)... Mi ricordu sempre chì l'elode ch'ellu hà datu. à María Zambrano Hè costu à Diu è aiutu. Quale hà dettu ch'ellu ùn hà micca lettu guasi nunda nè seguitu u prucessu oghjincu di l'arti plastiche... Era un abbagliamentu. U mistieru m'hà privilegiatu cù l'ullanesque alternante / notte tardi in Gongora Madrid di a famigerata folla di uccelli notturni, è tuttu, per mè, era à sente à esse à tempu u più "gattivu" (intelligente!) è u più teneru chì aghju mai cunnisciutu. . "Ose, invece, vede u ghjurnalistu cum'è un latru di cenere", finisce Ullán a so risposta. Quandu a parolla audacia ùn hè micca onorata, si adatta, iè, ricorre à a cendra. Mi scuse, contessa. I ladri ùn picunu micca duie volte. Avà, quandu si guardà ciò chì vene (Spagna campa l'epica culturalmente più remota da Atapuerca), ciò chì era andatu hè ancu più grande: quellu Ullán, pura finezza (è sharpness), appropriazione (pupille è pupa) cù 62 anni. di a cultura di Madrid (da 66 à XNUMX) per un ghjurnale pruvinciale: Ruano, Ramón, Berlanga, Updike, u 'beatnik', Rocío Dúrcal, García Nieto, Rulfo, Borges, Aleixandre, Claudio Rodríguez, Valente, è intervistatu, Buero (' tuttu u mo teatru tratta di a cecità'), Gerardo Diego ('u ghjurnalismu, in fine, "fighja' tuttu") o Vargas Llosa è u "realismu scontu, suggestivo è pulsanti" di "La casa verde", cù "incursioni ideologiche tipiche". di l'età nantu à Lukàcs, Brecht o Gramsci. –Ricordà hè sottumessu à un penditu, hè rivivisce, vultà in daretu. Silenziu, cagne !